Mai nou imi gasesc linistea – si numai pentru 5 min – intr-un loc calm, plin de amintiri, pe balconul meu. Ok, e un simplu balcon veti spune... insa, pe balconul ala, exista un loc aparte, ocupat de un obiect aparte. :) Am si eu o mostenire, foarte draga mie. Am cerut si am primit (din pacate mai repede decat imi doream) un scaun balansoar de la bunicul meu. Pe care l-am pus acum intr-un colt, la soare, pe balcon. Este scaunul pentru care ne bateam cand eram mici, care dintre noi (nepotii) sa stam pe el. Este scaunul care, odata cu trecerea anilor, a devenit parte din el, din bunicul meu. Scaunul care il acompania cuminte, in fiecare zi, in orele lui linistite de lectura. Da, caci bunicul meu, pana la frumoasa varsta de 85 ani, a citit zilnic. Sau il mai folosea sa priveasca documentarele, emisiunile politice, cele folclorice sau tele-enciclopedia la TV. Acum ca ma gandesc, as putea zice ca sunt invidioasa pe scaunul balansoar. Caci a avut ocazia sa petreaca mult mai mult timp cu bunicul meu decat mine. Insa ma bucur enorm ca acum e al meu impreuna cu toate amintirile si incarcatura emotionala pe care o poarta in “incheieturile” lui.
Acum ma odihnesc eu balansandu-ma cu el, stau si citesc eu la soare, imi impartasesc eu gandurile si sperantele celui ce a fost poate “cel mai apropiat prieten” al bunicului meu.
Pe balansoar.. life is a beautiful song!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu