O comoara...

n-am mai scris de mult... as zice ca aproape de 9 luni. 9 luni in care am crescut, m-am dezvoltat, dar nu profesional. ;) m-am dezvoltat prin cresterea unei comori in mine. o comoara pe care o astept, sa o pot tine in brate, sa ii vad ochisorii zambind, sa ii aud plansetul induiosator, sa simt materializarea tuturor asteptarilor, a visurilor si a planurilor ce m-au sustinut in toate aceste luni. au trecut extrem de repede si intr-un fel usor. am avut norocul sa nu am mult de suferit de pe urma acestor schimbari, ceea ce mi-a crescut bucuria trairii acestei experiente.

ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca in tot acest timp nu am simtit nevoia sa scriu. nu am scris niciodata pe blog "pt ca trebuie". am scris doar cand am avut inspiratie. si in toate aceste luni nu am avut deloc inspiratie in sensul asta. nu-mi explic acest fapt, mai ales ca daca stau si ma gandesc despre o astfel de experienta ar fi muulte de spus. si totusi eu nu am gasit ce sa va spun. pot sa spun doar ca e o experienta pe care fiecare o traieste diferit, asa ca ceea ce poate simt eu nu simte alta femeie sau chiar alt barbat, mai ales ca pentru ei - barbatii, perioada sarcinii nu e traita la fel de intens.

mai am putin... 2 saptamani... si poate apoi imi va reveni inspiratia si daca voi avea si timp, va voi mai impartasi din gandurile mele. acum ma retrag, caci resursele inspirationale s-au epuizat deja. :D dar va dau un singur sfat: nu amanati anumite decizii datorita factorilor externi. desi, unii ar zice ca lucrurile se intampla exact atunci cand trebuie sa se intample. insa cateodata trebuie sa le facem si noi sa se intample. dar, gata cu filosofia! va pup, va imbratisez si... sper sa va mai tin la curent! ;)